
Visul multora dintre cei care sunt de-a dreptul pasionați de IT, un MacBook Pro OLED este pe cale să devină realitate. Se pare că în anul 2024 cei de la Apple vor răspunde în sfârșit cerințelor celor care își doresc acest lucru. În prezent, această tehnologie OLED este folosită de cei de la Apple doar pentru iPhone-urile sale, dar se lucrează intens ca aceasta să poată fi utilizată și pentru tablete sau laptop-uri, care deocamdată se ”mulțumesc” cu Liquid Retina XDR Display, sau tehnologia mini-LED.
Subpixeli care emit propria lumină in panourile OLED
Ceea ce atrage la panourile OLED este faptul că sunt formate din subpixeli, care emit propria lumină. În acest fel se poate renunța la clasica iluminare din spate, iar atunci când ecranul este negru, subpixelii sunt dezactivați. Evident, există mult mai multe avantaje, dar acesta este unul dintre cele mai importante dintre ele.
Două straturi de LED-uri suprapuse OLED
Apple este recunoscut pentru faptul că de fiecare dată vine cu ceva nou, care pur și simplu ia prin surprindere nu doar consumatorii, ci și concurența. Nici de această dată nu va face excepție, pentru că aceste ecrane ar putea utiliza ”Tandem Stack”. Este vorba despre o tehnică care presupune ca două straturi de LED-uri să fie suprapuse, ceea ce ar duce la o mai bună luminozitate și durabilitate.
Dacă deja aștepți cu nerăbdare să vezi iPad-uri sau MacBook-uri OLED, mai așteaptă încă puțin. Evident, când vor apărea nu vor fi deloc ieftine, dar este și normal, pentru că atunci când vrei calitate superioară, trebuie să fii pregătit să plătești pentru ea. Reprezentanții companiei au anunțat însă că pregătesc multe alte surprize plăcute pentru clienții săi, iar unele dintre ele vor apărea pe piață tot în anul 2024. Se pare că se anunță multe lucruri frumoase pe care cei de la Apple vor să le transforme în realitate, așa că nu ne mai rămâne să așteptăm să vedem care vor fi acestea.
Daca vrei sa apara:
- semneaza cu numele tau, nu al firmei
- nu alerga dupa link
- scrie romaneste, nu kum apucy
- daca tii sa ataci, ataci ideea, nu persoana
Primul comentariu e moderat.