In perioada anilor ‘70 –’80 numele Atari era sinonim cu “jocuri video”, fiind pe buna dreptate considerat, liderul absolut in materie de console destinate jocurilor pe televizor si totodata liderul cabinetelor de tip Arcade asa cum se intalneau in salile de jocuri. Cea mai populara consola din gama si anume Atari 2600 a fost lansata in anul 1977, iar de atunci, a reusit sa incante dealungul timpului milioane de fani cu tiluri precum: Space Invaders, Centipede, Asteroids, PacMan, PitFall, Froger, Donkey Kong, BrakeOut, Mario Bros. si multe altele.
Intre timp competitia a devenit tot mai acerba pe piata de gaming intrucat companii precum Nintendo, Sega, Panasonic dar si altele au acaparat fiecare propriul segment, astfel ca in anul 1993 Atari incerca sa-si recastige pozitia de lider si scoate pe piata Atari Jaguar, o consola pe 64 biti care dorea sa atraga din clientela ce se orienta cu precadere spre rivalii gen SNES , SEGA GENESYS sau 3DO. Cu toate ca “Jaguar” era superior din punct de vedere al tehnologiei hardware, efectul lansarii sale nu a fost cel scontant, acest lucru datorandu-se in mare parte faptului ca realizarea de jocuri care sa ruleze pe aceasta consola presupunea eforturi sporite datorita arhitecturii sale mai speciale. In 1995 Sony lanseaza PlayStation astfel ca Jaguarul celor de la Atari primeste o noua lovitura, astfel ca anul urmator 1996 reprezinta capitularea sa pe piata consolelor destinate utilizarii domestic.
Iata ca la mai bine de 20 de ani diferenta, Atari anunta in cadrul coferintei internationale dedicate jocurilor video E3 2017, dezvoltarea unui nou produs si anume AtariBox cu care doreste sa intre in casele dar si inimile pasionatilor de jocuri clasice.
Compania nu a dat prea multe detalii cu privire la noul sau produs, insa cei mai multi cred ca este vorba despre o consola in genul SNES mini clasic care la randu-i reediteaza unele dintre cele mai cunoscute si mai dorite jocuri retro facandu-le disponibile astfel si noi generatii de gamerii.
Din specificatiile date publicitatii aflam ca AtariBox va beneficia de output HDMI, slot pentru card SD, 4 inputuri USB precum si un port Ethernet, insa detaliile despre processor sau sistem de operare raman total necunoscute, asa ca lumea speculeaza mult pe tema performantelor noii console, precum si a continutului care va rula pe aceasta. O parere plauzibila ar fi cea conform careia AtariBox-ul va putea rula pe langa titlurile retro si jocurile dezvolate de Atari pentru platforma mobila Android dintre care amintin RollerCoaster Tycoon Series, Circus Atari, Atari Fit sau unele asemanatoare.
In privinta pretului si a datei la care AtariBox va fi disponibil pentru comercializare nu avem nici o comunicare oficiala, asa ca nu ne ramane decat sa asteptam si eventual sa speculam mai mult pe aceasta tema.
Daca vrei sa apara:
- semneaza cu numele tau, nu al firmei
- nu alerga dupa link
- scrie romaneste, nu kum apucy
- daca tii sa ataci, ataci ideea, nu persoana
Primul comentariu e moderat.